Papa Francisc spune că religia nu trebuie exploatată în scopuri politice. „Crucea nu este un steag pe care să-l fluturăm”



cuCrucea nu trebuie folosită ca simbol politic, spune Papa Francisc. În timpul unei slujbe la care a participat în Slovacia, el i-a avertizat pe creştini să nu încerce să fie triumfalişti.

Papa Francisc a mers în oraşul Presov, din estul Slovaciei, unde a participat la Sfânta Liturghie, slujbă care are loc în bisericile ortodoxe. El şi-a construit predica în jurul temei identităţii creştine, afirmând că crucile şi crucifixele au fost adesea folosite în mod superficial de creştini, potrivit Agerpres.

Vorbind în faţa a circa 30.000 de credincioşi, el a spus că mulţi creştini au crucifixe şi cruci la gât, pe pereţii caselor, în maşini şi în buzunare, dar nu au o relaţie reală cu Iisus.

„La ce foloseşte acest lucru, dacă nu ne oprim să ne uităm la Iisus cel crucificat şi nu ne deschidem inimile către el?, a spus Suveranul Pontif.

„Să nu reducem crucea la un obiect de devoţiune, cu atât mai puţin la un simbol politic, la un semn de statut religios şi social, a adăugat el.

În 1950, la Presov, autorităţile comuniste i-au forţat pe catolicii de rit oriental, care se supuneau papei, să se alăture bisericii ortodoxe. Unii dintre aceşti clerici catolici răsăriteni care au refuzat au fost încarceraţi.

În Ungaria, unde papa s-a oprit duminică pentru câteva ore, prim-ministrul Viktor Orban a făcut apel la sentimentul religios în politicile sale anti-imigraţie şi naţionaliste, afirmând că moştenirea creştină a Ungariei riscă să dispară.

După întâlnirea sa cu papa de duminică, Orban a spus că i-a cerut Suveranului Pontif să nu lase Ungaria creştină să piară. Papa a declarat în Ungaria că ţara îşi poate păstra rădăcinile creştine, deschizându-se în acelaşi timp către cei nevoiaşi.

La liturghia de marţi, papa Francisc a părut să-i avertizeze pe creştini să nu-şi folosească religia într-o aşa-numită cultură despre care el crede că afectează binele comun.

„Cât de des tânjim după un creştinism al învingătorilor, un creştinism triumfalist care este important şi influent, care primeşte glorie şi onoare?, a întrebat el.

În Slovacia, Partidul Popular Slovacia Noastră susţine că are la bază trei stâlpi – creştin, naţional şi social – şi s-a angajat să prevină imigraţia refugiaţilor majoritar musulmani.

„Crucea nu este un steag pe care să-l fluturăm, ci sursa pură a unui nou mod de viaţă, a spus papa Francisc, adăugând că un credincios adevărat nu vede pe nimeni ca pe un duşman, ci pe toată lumea ca pe un frate sau o soră.

Mai multe partide politice din Europa, printre care mai multe formaţiuni de extremă dreapta din Est, folosesc cruci pe steagurile lor sau alte reprezentări.

În Ungaria, unul dintre aliaţii de la guvernare a lui Orban, micul Partid Popular Creştin Democrat (KDNP), foloseşte o cruce pe blazon. Formaţiunea de extremă dreapta Partidul Patria Noastră (Mi Hazank) foloseşte ca simbol crucea bizantină, care are două linii linii orizontale paralele.

Editor : M.B.



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© 2021 Stiri.Fun - WordPress Theme by WPEnjoy
%d bloggers like this: