Alexandru Rafila îl contrazice pe Nelu Tătaru în privința vaccinării obligatorii: Să cântărim foarte bine cuvintele



Profesorul Alexandru Rafila a respins varianta lansată de Nelu Tătaru privind o posibilă vaccinare sau testare obligatorie referitoare la COVID-19 a angajaţilor din spitale şi şcoli.

În opinia lui Alexandru Rafila, când se fac astfel de declarații “trebuie foarte bine cântărite cuvintele”.

“Din moment ce oferi alternativa și spui vaccinare sau testare, vaccinarea nu mai devine obligatorie. Noi trebuie să discutăm despre ce se întâmplă la nivelul UE, adică un certificat care asigură că o persoană e la risc minim de a transmite infecția și care arată că ești vaccinat sau testat periodic, că nu ești un pericol pentru cei cu care interacționezi. Așa trebuie pusă problema.

Trebuie discutat ca toată lumea să înțeleagă că se poate vaccina sau testa, iar testarea să fie mai simplă, mai accesibilă.

Asta poate aduce lucrurile sub control din punct de vedere al epidemiei. Așa aș vedea lucrurile în perioada următoare”, a afirmat Rafila.

Cu o zi în urmă, Nelu Tătaru declara, în exclusivitate la DigiFM, că va discuta cu Florin Cîțu despre introducerea vaccinării obligatorii sau testarea săptămânală pentru personale din sectoarele esențiale de activitate, precum profesori, polițiști, pompieri sau jandarmi. De asemenea, obligativitatea imunizării ar putea fi impusă și pentru persoanele vârstnice, bolnavii oncologici sau cei imunodeprimați.

Nelu Tătaru, consilier onorific al premierului Florin Cîţu şi fost ministru al Sănătăţii, a declarat că va discuta miercuri cu premierul despre această variantă.

Consilierul guvernamental și deputatul PNL Tătaru a mai precizat că imunizarea sau testarea obligatorie nu vor fi impuse până când nu va fi furnizată o evaluare pe care a solicitat-o privind numărul de angajaţi din sistemul medical care s-au vaccinat împotriva SARS-CoV-2 sau care au trecut prin infectarea cu acest virus.

 

Editor : G.M.



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© 2022 Stiri.Fun - WordPress Theme by WPEnjoy
%d bloggers like this: