Cătălin Drulă: Cîțu a luat guvernul ca pe o anexă la campania internă din PNL. A manifestat austeritate fățișă și mi-a blocat proiecte (VIDEO)



Fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă a afirmat, la B1 TV, că premierul Florin Cîțu i-a blocat proiecte, vorbind despre necesitatea de finanțare din bugetul de stat.

„Premierul Cîțu a luat guvernul ca pe o anexă la campania internă pe care o face. A manifestat austeritate fățișă și mi-a blocat proiecte. Am discut cu dumnealui începând din mai despre problemele din Calea Ferată, despre necesitatea de finanțare. Concret, e vorba de finanțările din bugetul de stat.

Sunt chestiuni destul de tehnice, dar există o zonă de 10% a bugetelor dedicată fiecărei axe de exemplu axa feroviară din bugetul de stat care trebuia deblocată până la 30 iunie. La ministerele PNL s-a putut, la noi nu”, a declarat Drulă în cadrul emisiunii ”Actualitatea”, moderată de Tudor Mușat pe B1 TV.

„Ce nu merge în această coaliție este premierul Cîțu. Prin înlocuirea sa, putem reveni într-o formulă de guvernare care era funcțională”, a afirmat Drulă.

„Am avut senzația că nu înțelege conceptul acesta parlamentar că e nevoie de o majoritate. Eu n-am dat concurs pe post la premierul Cîțu să fiu angajat ministru la Transporturi”, a spus Drulă.

„Ce cred eu este că foarte mulți oameni de la vârful PNL înțeleg că au pus un pariu greșit cu Florin Cîțu. E cumva complicat în momentul ăsta să rezolve situația. Dar își dau seama că e un pariu greșit atât pentru partidul dumnealor, unde nu vreau să mă bag, cât și pentru România și cred că caută activ soluții”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© 2021 Stiri.Fun - WordPress Theme by WPEnjoy
%d bloggers like this: