Sindicatul Europol cere intervenția CSAT în cazul avionului plin cu țigări de contrabandă, oprit de vameșii moldoveni



Sindicatul Europol a cerut intervenţia CSAT în cazul incidentului în care autoritățile din Republica Moldova au oprit la sol un avion de mici dimensiuni plin cu țigări de contrabandă. Avionul ar fi intrat în spaţiul aerian românesc fără a fi reperat.

Sindicaliştii explică faptul că poliţiştii de frontieră nu au atribuţii pentru a repera şi opri astfel de avioane, chiar dacă luptă împotriva contrabandei. Anul trecut au fost oprite peste 56 de milioane de ţigări.

”Nu a început războiul şi nici nu ne-au atacat ruşii, ci este doar un avion tip Antonov AN2 burduşit cu aproximativ 100 baxuri cu ţigări, care ar fi survolat spaţiul aerian românesc unde a şi descărcat marfa de contrabanda, aşa cum susţin autorităţile moldovene, însă fără a furniza informaţii exacte. Nu este singurul caz, în luna august, un alt aparat AN2 al unor contrabandişti ucraineni a ajuns în spaţiul aerian românesc în zona Sucevei, ceea ce arată că se încearcă prin orice mijloace introducerea de ţigări în România, care aduce profit de milioane de euro contrabandiştilor”, au scris, miercuri, pe Facebook, reprezentanţii Sindicatului Europol.

Aceştia afirmă că situaţia este gravă şi cer intervenţia CAST.

”Această problemă este una destul de gravă, ce tine de securitatea naţională, iar CSAT-ul trebuie să intervină de îndată, ţinând cont că spaţiul aerian românesc este violat de aeronave străine, iar acesta nu este un caz singular. 

Deşi această problemă a fost aruncată în curtea Poliţiei de Frontieră Române, colegii noştri poliţişti de frontieră nu au atribuţii în acest sens şi nici echipamentele necesare pentru intervenţie, aşa cum de altfel Codul Aerian prevede în mod explicit la art. 5 cine trebuie să intervină: 

«Ministerul Apărării Naţionale, în calitate de organ de specialitate al administraţiei publice centrale şi de autoritate aeronautică de stat, are competenţe în următoarele domenii: organizarea spaţiului aerian naţional în conformitate cu dispoziţiile prezentului cod aerian şi ale legislaţiei în vigoare, reglementarea activităţilor aeronautice militare, certificarea personalului aeronautic militar, a agenţilor aeronautici care desfăşoară activităţi aeronautice militare, precum şi a tehnicii aeronautice şi a infrastructurii necesare desfăşurării activităţilor aeronautice militare, siguranţa şi supervizarea activităţilor aeronautice militare»”, au mai transmis sindicaliştii.



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© 2021 Stiri.Fun - WordPress Theme by WPEnjoy
%d bloggers like this: