În ce condiții ar putea fi plafonat prețul energiei. Cîțu: România, ca producător, ar fi afectată



Premierul Florin Cîțu spune că nu susţine ideea unei plafonări a prețului energiei, dar că o astfel de măsură ar putea fi luată dacă mai multe țări europene decid să plafoneze prețurile. Cîțu a avertizat însă că România, ca țară producătoare, ar fi afectată negativ.

Dacă în Uniunea Europeană vom vedea că sunt 10, 12, 15 ţări care vor plafona preţurile, sunt deja vreo şase ţări care vor plafona prețurile, o să fie complicat pentru noi pentru că, dacă sunt plafonate în restul Europei preţurile, orice creştere va fi aruncată în ţările unde nu sunt plafonate preţurile. Și trebuie să ne uităm exact cum ne protejăm noi consumatorii şi de aceea am spus că trebuie să ne uităm la acest lucru”, a spus Cîțu la TVR1.

Dar în acelaşi timp trebuie să înţelegem că, dacă se ajunge la aşa ceva – nu doar în România, în Uniunea Europeană să se plafoneze preţurile – ţările care au producţie de gaze şi de energie, cum e România, vor fi afectate, pentru că producătorii vor fi afectaţi, vor fi afectate planurile de investiţii”, a avertizat el.

Deci este o măsură care vine cu costuri foarte mari pentru economie şi de aceea nu este o măsură pe care o recomand, nu este ceva ce noi vrem să implementăm, dar trebuie să ne uităm atent dacă restul Europei face acest lucru, trebuie să fim şi noi atenţi să intervenim. Dar, repet, este o măsură pe care nu aş vrea să o luăm. O intervenţie aşa brutală în piaţă ar însemna o distorsionare a pieţei foarte mult într-o ţară care produce gaz, produce energie şi vrea să producă şi mai mult. Nu creezi motivaţie”, a explicat el.

Măsura ar fi temporară și s-ar aplica în perioada 1 noiembrie – 31 martie, a spus Cîțu. Premierul a dat același termen pentru compensarea facturilor la electricitate și gaze naturale, măsură care a fost anunțată ieri de Guvern.

Editor : M.B.



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© 2021 Stiri.Fun - WordPress Theme by WPEnjoy
%d bloggers like this: