Primăria Bârlad își cumpără aparat de cafea de 8.000 de lei, cu comandă vocală. Explicațiile primarului



Consilierii locali din Bârlad au votat să cumpere un espressor de cafea de 8.000 de lei, cu comandă vocală. Un astfel de aparat este folosit, de regulă, în cafenele şi restaurante. Primarul orașului Bârlad, Dumitru Boroş, a explicat la Digi24 de ce consideră că această investiție era necesară, în condițiile în care municipalitatea nu are destui bani pentru proiecte mai importante.

Boroș a spus că primăria avea un aparat de cafea profesional vechi de 9 ani, dar funcțional, așa că s-a făcut notă de fundamentare pentru cumpărarea altuia nou, care a fost aprobată de Consiliul Local.

„Toate acțiunile pe care le facem la nivel de primărie, de consiliu local, subordonatele, la ședințele de consiliu local, de obicei se servește cafea. Dacă faci 30 de cafele odată, îți trebuie totuși un aparat profesional, așa au apreciat”, a spus primarul la Digi24.

„Acum, nu e obligatoriu să cheltuim 8.000 de lei, pot fi și 6.000, și 5.000”, a adăugat el, precizând că aparatul nu a fost cumpărat încă.

Primarul mai spune că espressorul vechi a fost reparat de mai multe ori, iar ultima dată reparațiile au costat 1.500 de lei.

Întrebat dacă acești bani nu puteau fi folosiți pentru alte proiecte, primarul a răspuns: „Din puținii bani pe care îi avem încercăm să rezolvăm și probleme la nivel de comunitate”.

Boroș spune că problema prețului aparatului de cafea este „politică”, pentru că astfel sunt tratate achizițiiile primăriei în presă.

„Dacă cumperi un aparat profesional de cafea e o chestiune națională?”, a spus el.

Totuși, primăria a tăiat banii pentru reparațiile la acoperișul unui liceu din oraș.

Editor : M.B.



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© 2021 Stiri.Fun - WordPress Theme by WPEnjoy
%d bloggers like this: