Veste mare pentru fanii Rapid: Când va fi deschis noul stadion din Giulești (VIDEO)



Vești bune pentru fanii Rapidului. Suporterii echipei din Giulești ar putea urmări meciurile „vișiniilor” pe noua arenă începând chiar din aceast[ iarnă. Daniel Niculae, președintele Rapidului, a făcut marele anunț.

„Cel mai devreme, inaugurarea va fi în luna februarie. Recepția probabil va fi făcută peste o lună. Avizele, acolo sunt probleme. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Biroul va fi undeva cu vedere spre stradă și Teatrul Giulești, iar birourile clubului sportiv vor fi în cealaltă parte. Va fi o zonă amenajată cu un restaurant, precum la marile echipe.

Poți lua cina și să ai vedere și către stradă și către terenul de fotbal. Stadionul este foarte chic, foarte cochet. Acustica este una senzațională. Și eu mi-aș fi dorit să avem undeva la 19.230 de locuri, dar până la urmă este ok și așa. Sperăm să îl umplem meci de meci, iar derby-urile să le jucăm pe Arena Națională. Capacitatea Giuleștiului este una mică, mai ales pentru meciurile importante”, a declarat Daniel Niculae, pentru DigiSport.

Cum arată noul Stadion Rapid, din Giulești

Noul Stadion al Rapidului va avea o capacitate de 14.050 de locuri, dintre care 250 de locuri vor fi pentru persoanele cu dizabilități și însoțitori.

Întregul proiect este evaluat la 39 de milioane de euro, un complex prevăzut cu săli de sport pentru diverse discipline, precum culturism, box, lupte, judo, karate, tenis, baschet, atletism. În plus, vor exista și spații de cazare pentru sportivi, spații de alimentație publică și spații administrative.

Derby-urile din Liga 1 ar urma să se desfășoare în continuare, pe Arena Națională, potrivit conducerii clubului.



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© 2021 Stiri.Fun - WordPress Theme by WPEnjoy
%d bloggers like this: