Virgil Popescu: Majorarea prețului la gaze naturale e cumva indusă de Rusia și Gazprom. O să avem și parte de scăderi



Virgil Popescu (PNL), ministrul Energiei, a explicat joi, pentru B1 TV, cum s-a ajuns la creșterile substanțiale de prețuri la energia electrică și la gazele naturale. Acesta a precizat apoi câte gospodării vor fi ajutate să facă față facturilor prin Legea consumatorului vulnerabil, promulgată azi de președintele Klaus Iohannis, și prin celelalte măsuri cu care vine Guvernul.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii ”Actualitatea”, moderată de Tudor Mușat pe B1 TV.

Virgil Popescu, despre prețurile la energie electrică și gaze naturale

„Premierul spunea că asta e piata și așa e, prețurile cresc și scad. O să avem și parte de scăderi cel puțin la prețurile gazelor naturale, când va circula gaz pe Nord Stream. A spus că creșterea prețului la gaze naturale e cumva indusă de Rusia și Gazprom.

Referitor la Legea consumatorului vulnerabil, e promulgată și intră în vigoare pentru 1,25 milioane de persoane, iar, complementar, pentu cei care nu sunt vulnerabili, dar au consum mediu în anumite tranșe – sunt aproape 5,2 milioane de gospodării (la energie) și 2,3 milioane la gaze – venim cu o altă compensare, subvenție în factură, așa încât în acestă iarnă și vreme tulbure de prețuri să protejăm românii.

Numărul total de consumatori (de energie), de gospodării e de 8,8 milioane, vorbim de vreo 65% din numărul total de gospodării, populația României. La gaze, din 3,6 milioane, vorbim de 2,3 milioane de gospodării.

La gaze vorbim de fluctuații dictate de piață, de restrângerea tranzitului prin Ucraina, redirecționare către Asia a unor mari cantităti de gaze, vorbim de rezerve foarte mici în depozitele din Europa de Vest și, dacă vobim de condițiile din piață, de o creștere abruptă a cererii de gaze și energie în economia mondială”, a declarat Virgil Popescu, pentru B1 TV.



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© 2021 Stiri.Fun - WordPress Theme by WPEnjoy
%d bloggers like this: