Amber Studio face angajări masive. Dezvoltatorul de jocuri video se extinde mai mult în România



Amber Studio își continuă expansiunea la nivel internațional. Studioul independent de dezvoltare jocuri video din România consideră că angajații sunt factorul cheie care au dus la rezultatele realizate până acum.

În primele șase luni ale anului, Amber Studio a raportat o cifră de afaceri de 50 de milioane de lei. Față de aceeași perioadă a anului trecut, ea este în creștere cu 45%. Din această cifră de afaceri, 65% din venituri au provenit din activitatea de cercetare-dezvoltare de jocuri. Restul de 35% au fost din servicii de asistență pentru dezvoltare, inclusiv asigurarea calității, asistența pentru clienți și localizare.

Anul acesta, compania estimează o cifră de 117 milioane de lei. Pe lângă asta, vor continua să se extindă mai mult, din punct de vedere geografic. Până acum, veniturile companiei au provenit din piața globală, în special din partea clienților din SUA. Amber colaborează cu branduri precum Disney, NBC Universal, Paradox Interactive, Rovio, That Game Company sau Raw Fury.

”În prima jumătate a anului 2021, Amber înregistrează o cifră de afaceri record datorită creșterii cu 45% a veniturilor, în linie cu rata anuală compusă de creștere pe care am raportat-o în ultimii patru ani. Odată ce am ajuns la un număr de peste 800 de angajați, operațiunile noastre au devenit mai complexe și mai mature, fiind prezenți pe două continente”, a declarat Mihai Pohonțu, Președinte Executiv Amber.

În ultimii doi ani, compania s-a extins mult. În 2020, Amber a achiziționat două noi studiouri – Scorpius Games din București și KaraOkulta din Mexic. Acum, ea are peste 800 de angajați care lucrează pe două continente. Amber Studio  intenționează să angajeze încă 100 de persoane în dezvoltarea de jocuri până la finalul anului.

Amber este o companie deținută de angajați, iar aceștia sunt factorul cheie din spatele rezultatelor noastre excelente. Am închis prima jumătate a anului 2021 cu rezultate record și ne aflăm în fața unui nou capitol captivant în călătoria Amber” spune Jaime Giné, noul CEO al companiei.





Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© 2021 Stiri.Fun - WordPress Theme by WPEnjoy
%d bloggers like this: