Numărul localităților cu incidența de peste 3 la mie a crescut la 115, de la 49



Numărul localităților unde valoarea incidenței COVID-19 a trecut de 3 la mia de locuitori a crescut de la 49 săptămâna trecută la 115 în această săptămână, arată datele INSP.

Conform sursei citate, 95,2% din decesele înregistrate în perioada 6 – 12 septembrie au fost la persoane nevaccinate, iar 3% la persoane vaccinate cu schema incompletă. În aceeași perioadă, 77,6% din cazurile confirmate au fost înregistrate la persoane nevaccinate.

De la începutul pandemiei până în prezent 85,9% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, iar 94,6% din persoanele decedate aveau cel puțin o comorbiditate asociată.

În prezent opt localități sunt în carantină, șapte în județul Satu Mare și una în județul Sibiu. 

Peste 15.000 de cazuri pe zi în octombrie

Adriana Pistol, reprezentanta Institutului Național de Sănătate Publică, estimează că în România s-ar putea ajunge la peste 15.000 de cazuri de infectare pe zi, la finalul lunii octombrie, dacă oamenii nu se vaccinează și nu respectă regulile anti-COVID. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc sâmbătă.

„Undeva la finalul lunii octombrie vom depăși 15.000 de cazuri pe zi dacă o ținem tot așa, ceea ce nu am avut în valurile precedente”, a spus Adriana Pistol.

Potrivit reprezentantei Institutului Național de Sănătate Publică, în ultimele șapte zile numărul cazurilor COVID 19 s-a dublat, transmite Mediafax.

Este o creștere bruscă explicată prin numărul mic de persoane vaccinate, transmiterea comunitară și nerespectarea măsurilor anti-COVID.

Editor : A.A.



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© 2021 Stiri.Fun - WordPress Theme by WPEnjoy
%d bloggers like this: