Patru dintre agresorii care au bătut un activist de mediu și doi jurnaliști în Suceava au fost reținuți



Patru dintre persoanele care au participat la agresarea unui activist de mediu și a doi jurnalişti într-o pădure din Suceava au fost reţinute pentru 24 de ore. Agresorii au vârste cuprinse între 24 si 44 de ani și sunt cercetaţi pentru “lovire sau alte violenţe” şi “purtare abuzivă”.

Cei patru bărbaţi au fost încarceraţi în Arestul IPJ Suceava și urmează să fie prezentaţi în fața instanței.

Jurnaliștii care au fost bătuți făceau un documentar despre tăierile ilegale de pădure.

Mihai Dragolea, jurnalist agresat: „Dintr-o dată, când am mers lângă mașină, am văzut 20 de inși înarmați cu topoare și bâte, care direct ne-au asaltat fără discuție și au venit să ne zică că ne omoară, să nu mai filmăm. După aceea, m-am aruncat într-o râpă care se afla lângă, cu o vegetație densă, unde m-am ascuns și am început să sun la 112, fiindcă în momentele alea credeam că vom muri acolo și trebuia să vină poliția, că dacă nu, muream în următoarele 15-20 de minute”.

Activistul de mediu Tiberiu Boșutar, a depus plângere la Poliție. Nu se afla acolo ca să constate ilegalități, ci ca să vorbească cu un localnic. În plus Garda Forestieră Suceava anunță că la Ocolul Silvic Dealu Negru nu au fost găsite nereguli.

Tiberiu Boșutar, activist de mediu: „Eu nu am avut de gând să filmăm în fond foerestier. Noi nu ne-am mișcat de lângă mașină. Nu am avut de gând să filmăm în fondul forestier fără proprietar și fără autorități.

Dacă depuneam o plângere undeva dintr-o localitate din zona mea poate aș fi avut o suspiciune. Când vii la autoritatea centrală e tot ce poți face”.

Datele organizațiilor non-guvernamentale arată că, în ultimii ani, peste 600 de persoane au fost atacate de infractori, iar dintre acestea 6 au murit în urma acestor violențe. În urma incidentului în care au fost implicați cei doi jurnaliști, ministrul de interne este chemat la audieri în Comisia pentru Cultură și Mijloace de Informare în masă.

Editor : A.C.



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© 2021 Stiri.Fun - WordPress Theme by WPEnjoy
%d bloggers like this: