Prognoza 19 septembrie. Vreme răcoroasă și ploioasă: temperaturile scad dramatic



SURSĂ: Realitatea PLUS

AUTOR: REALITATEA.NET



Temporar cerul va fi noros şi va ploua şi sub forma de aversa, în Banat, Oltenia, Muntenia, în jumatatea de sud a Crişanei, Transilvaniei şi Moldovei, local în Dobrogea şi izolat în restul teritoriului. În sud-vest, sud şi sud-est, trecator vor fi şi descarcari electrice. Izolat, cantitaţile de apa vor depaşi 10…15 l/mp. Seara, pe suprafeţe mici, la altitudini de peste 1500 m, în Carpaţii Orientali, vor fi posibile şi ninsori slabe. Vântul va sufla în general moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 grade în nordul Moldovei şi 28 de grade în sudul Munteniei.

In Bucuresti, vremea va fi uşor mai calda decât în mod obişnuit la aceasta data. Cerul se va înnora treptat, iar din a doua parte a zilei, va creşte probabilitatea pentru averse şi descarcari electrice. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maxima va fi de 24…25 de grade.

La munte, innorarile se vor accentua treptat, iar pe arii relativ extinse va ploua şi sub forma de aversa, trecator însoţite de descărcări electrice, în masivele sudice. Izolat, cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp. Seara şi noaptea, pe suprafeţe mici la altitudini de peste 1500 m, în Carpaţii Orientali, vor fi posibile şi ninsori slabe. Vântul va prezenta intensificări, cu viteze mai mari noaptea pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, unde la rafală se vor depăşi viteze de 60…70 km/h. Regimul termic diurn va fi comparabil cu cel din intervalul precedent.

La mare, vremea va fi relativ normala termic. Cerul va fi variabil, temporar noros seara şi noaptea, când vor fi averse, posibil însoţite de descărcări electrice; izolat, cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare îndeosebi noaptea, când vor fi rafale de peste 50 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 şi 23 de grade. Temperatura apei mării va avea valori de 18…20 de grade. 


Citește și:



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© 2021 Stiri.Fun - WordPress Theme by WPEnjoy
%d bloggers like this: