Termoenergetica începe luni încărcarea cu apă a instalațiilor și probele de presiune, în Capitală



Compania Municipală Termoenergetica începe de luni încărcarea cu apă a instalaţiilor şi probele de presiune la instalaţiile interioare, în Capitală.

”Încărcarea cu apă a instalaţiilor de alimentare cu energie termică se va face treptat în toate sectoarele Municipiului Bucureşti, data exactă pentru fiecare zonă urmând a fi afişată la scara fiecărui bloc. Acţiunile sunt necesare pentru pregătirea reţelei de termoficare în noul sezon de încălzire 2021-2022. Rugăm clienţii companiei să se asigure că lucrările la instalaţiile interioare din imobile vor fi finalizate în timp util, astfel încât să fie evitate incidentele (inundaţii în apartamente sau în subsolurile blocurilor) ce pot apărea odată cu încărcarea acestora”, transmite compania.

De asemenea, reaminteşte că asociaţiile de proprietari au obligaţia de a se asigura că instalaţiile interioare proprii (de alimentare cu energie termică) sunt în stare de funcţionare şi că sunt finalizate lucrările din interiorul imobilelor.

Data exactă privind începerea furnizării agentului termic pentru încălzire va fi anunţată ulterior, după îndeplinirea condiţiilor legale, conform prevederilor H.G.nr.425/1994, modificată prin H.G. nr.337/ 2018.

Potrivit prevederilor Legii nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică, debranşarea instalaţiilor interioare de încălzire şi/sau pentru apă caldă ale consumatorilor de energie termică dintr-un condominiu nu poate fi făcută pe parcursul sezonului de încălzire.



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© 2021 Stiri.Fun - WordPress Theme by WPEnjoy
%d bloggers like this: