acum beneficiezi de ajutor de specialitate



Peste trei milioane de șoferi români sunt asigurați la City Insurance, societatea care intră în faliment. Pentru a veni în sprijinul persoanelor afectate, Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări (UNSICAR) va oferi servicii de consultanță și asistență în caz de daună.

„Membrii UNSICAR au ca prioritate pe termen scurt asigurarea sprijinului clienților cu polițe încheiate City Insurance și a păgubiților acestei companii, prin furnizarea de servicii de consultanță și asistență în caz de daună, inclusiv prin crearea unui call center la nivel de asociație profesională”, anunță reprezentanții UNSICAR.

Ce trebuie să știe șoferii asigurați la City Insurance

Prin urmare, șoferii români au acum un sprijin real în soluționarea problemelor legate de falimentul asiguratorului lor.

Mădălin Roşu, preşedintele Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), susține că toţi asiguraţii cu poliţe încheiate la City Insurance vor beneficia, atunci când este cazul, de despăgubiri prin intermediul Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

„BAAR doreşte să dea încă o dată asigurări că, şi în această situaţie, va acţiona cu respectarea nu doar a legii, ci şi a celor mai înalte standarde de profesionalism şi eficienţă, fără bariere birocratice pentru a-şi îndeplini rolul său pe plan extern.

Ne exprimăm speranţa că, industria autohtonă a asigurărilor a ajuns la maturitatea, experienţa şi un nivel de reglementare prin care să poată trece cu bine peste efectele oricăror disfuncţionalităţi care pot apărea la un moment dat şi împreună cu implicarea de care autorităţile statului dau dovadă în acest moment, şi mă refer aici şi la cele două Ordonanţe de Urgenţă anunţate de către premier, avem certitudinea că putem gestiona acest moment într-un mod optim”, a explicat preşedintele Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR).

În acest moment, în transparenţă pe site-ul Ministerului de Finanţe este publicat Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care permite Fondului de Garantare să facă plăţi imediat după retragerea de către ASF a autorizaţiei de funcţionare a City Insurance, respectiv majorarea plafonului de despăgubire de la 450.000 lei la 500.000 lei pentru fiecare contract de asigurare, a mai spus oficialul BAAR.

Trei milioane de șoferi sunt asigurați la City Insurance, ceea ce face din companie cel mai puternic asigurator de pe piața românească.





Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© 2021 Stiri.Fun - WordPress Theme by WPEnjoy
%d bloggers like this: