Ambasadorul României în SUA a avut o discuție cu CEO-ul primei companii românești listată la bursa din New York



Ambasadorul României la Washington, Andrei Muraru, a discutat cu Daniel Dines, CEO-ul UiPath, prima companie din România listată la bursa din New York. Muraru scrie pe Facebook că a discutat despre „ce putem face ca interesele românilor să fie mai bine apărate” și și-a exprimat dorința pentru o „colaborare fructuoasă în anii următori”.

„Am avut o discuție foarte bună cu Daniel Dines, co-fondator și CEO al UiPath, prima companie născută în România listată la bursa din New York. Un antreprenor român excepțional a generat o revoluție în lumea afacerilor producând roboți software.

În fața succesului său uriaș, Daniel a rămas un om modest, bun și care inspiră imediat încredere pentru că e simplu și direct. El apără valori care au fost respinse ori uitate de mulţi, are curaj și crede în succesul României de mâine. Are un atașament profund față de țara în care generațiile familiei sale au trăit și trăiesc și își propune să construiască un important centru de talente în România (1/3 dintre cei peste 3000 de angajați ai UiPath sunt români, deși compania a devenit una globală, cu birouri în peste 40 de țări).

Cred că vom avea o fructuoasă colaborare în anii următori. Am vorbit cu Daniel Dines pe larg despre cum putem promova mai bine România în SUA și despre ce putem face ca interesele românilor să fie mai bine apărate”, a scris Muraru pe Facebook.

Editor : Adrian Dumitru



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© 2021 Stiri.Fun - WordPress Theme by WPEnjoy
%d bloggers like this: