Prognoza meteo 22 septembrie. Vreme rece, va ploua în jumătatea de nord. La munte va ninge


Prognoza meteo 22 septembrie. La noapte, vremea va fi rece pentru această dată. Cerul se va înnora treptat în toate regiunile, iar mai ales spre dimineață va ploua slab în Maramureș, local în Crișana și în Transilvania și doar cu totul izolat în rest. La altitudini de peste 1700 m în nordul Carpaților Orientali și în Munții Apuseni, trecător se vor semnala precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, în special în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură, unde rafalele vor depăși temporar 60 km/h, iar trecător la începutul intervalului, local și în Moldova și vestul Olteniei. Temperaturile minime se vor situa între 1 și 11 grade, mai scăzute, spre -1 grad în estul Transilvaniei. În depresiunile intramontane și în dealurile subcarpatice din sud, izolat vor fi condiții de brumă. Pe suprafețe mici se va forma ceață.

București. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 7…9 grade.

Prognoza meteo 22 septembrie MIERCURI

Vremea va fi rece pentru această dată, chiar deosebit de rece în special în nord-vest și centru. Cerul va avea înnorări și temporar va ploua slab în Maramureș, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei, local în Crișana și Banat și izolat în rest. La munte, în general la altitudini mai mari de 1700 m, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, moderate cantitativ pe crestele Carpaților Meridionali (10…15 l/mp), unde pe arii restrânse se va depune strat de zăpadă. Seara și noaptea, aria precipitațiilor va fi în restrângere treptată, iar cerul va deveni variabil în vestul și sud-vestul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă, temporar cu viteze de peste 60…70 km/h, iar local în regiunile estice, sud-estice și în extremitatea de sud-vest. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 și 18 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 și 10 grade, posibil mai scăzute în depresiunile intramontane și în dealurile subcarpatice din sud, unde vor fi condiții de brumă. Spre dimineața, îndeosebi în regiunile intracarpatice, izolat se va forma ceață.

București. Vremea se va menține rece pentru această dată. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 17 grade, iar cea minimă va fi de 5…8 grade. Cerul va avea temporar înnorări și vor fi condiții ca trecător să plouă slab. Vântul va sufla slab și moderat.

Citeşte şi: Răcirea bruscă a vremii a venit şi cu prima zăpadă în România. A nins pe Transfăgărăşan VIDEO

Prognoza meteo JOI

Deşi valorile termice diurne vor fi ușor mai ridicate decât în ziua precedentă în regiunile vestice și sud-vestice, vremea va fi în continuare mult mai rece decât în mod obişnuit în ultima decadă a lunii septembrie în aproape toată ţara. Cerul va fi mai mult noros în nord, centru şi nord-est unde pe alocuri va ploua slab, iar în restul teritoriului va fi variabil, cu înnorări temporare şi doar izolat condiţii de ploaie. În zona montană, la altitudini mari, la începutul zilei precipitaţiile vor fi trecător şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare, dar slabe cantitativ. Vântul se va intensifica la munte, în special în a doua parte a intervalului, când rafalele vor depăşi pe creste 80…90 km/h, iar intensificări locale şi temporare vor fi şi în celelalte zone. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 grade în estul Transilvaniei și în jurul a 20 de grade în sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 1 și 10 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiunile intramontane și în dealurile subcarpatice din sud, unde vor fi condiții de brumă. Mai ales dimineaţa, în zonele joase, izolat se va semnala ceață.

București. Vremea va fi în continuare mai rece decât normal în această perioadă din an. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în cursul zilei, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 17…18 grade, iar cea minimă de 6…7 grade, mai scăzută în zona periurbană spre 4 grade.

Citeşte şi: Prognoza meteo 20 septembrie – 3 octombrie. Val de frig peste toată ţara. Temperaturile scad şi cu 10 grade. La munte se anunţă ninsori

Prognoza meteo VINERI

Vremea se va încălzi uşor în toată ţara, totuşi va fi încă răcoroasă în nord şi în centru, iar în orele dimineţilor în majoritatea zonelor. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, mai ales ziua, în zonele montane, unde va ploua local, dar şi în nord, în centru şi în est, unde ploi slabe vor fi pe arii restrânse. Vântul va continua să sufle tare la munte, cu peste 80…100 km/h la altitudini mari, dar va avea intensificări şi în restul ţării, cu precădere în prima parte a intervalului, local cu rafale de până la 55…65 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 14 și 24 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 1…2 grade în depresiunile din estul Transilvanei și 13 grade în vestul Olteniei. Pe spaţii mici, dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţă.

București. Valorile termice vor fi în creştere uşoară faţă de intervalul precedent, însă dimineţile vor fi încă răcoroase. Cerul va fi variabil, iar vântul va avea temporar intensificări, cu rafale de până la 45…50 km/h. Temperatura maximă va fi de 21…22 de grade, iar cea minimă de 8…11 grade.

Prognoza meteo SAMBATA

Vremea va fi predominant frumoasă şi va continua să se încălzească uşor în majoritatea zonelor, însă dimineţile vor rămâne răcoroase. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în nordul extrem al teritoriului, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă şi pe alocuri în Moldova şi Dobrogea. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 și 26 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 3 și 13 grade. Pe spaţii mici, dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţă.

București. Vremea va fi frumoasă şi va continua să se încălzească uşor. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 23 de grade, iar cea minimă va fi de 10…11 grade, mai scăzută în zona periurbană unde vor fi condiţii de ceaţă.





Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© 2021 Stiri.Fun - WordPress Theme by WPEnjoy
%d bloggers like this: