România cumpără în continuare milioane de doze de vaccin anti-covid


România cumpără în continuare milioane de doze de vaccin anti-covid, deşi campanie de vaccinare este un eşec. Potrivit CNCAV, numărul total al persoanelor vaccinate de la debutul campaniei a ajuns la 5.397.142, din care 5.275.194 cu schema completă.

România cumpără în continuare milioane de doze de vaccin, deşi românii nu vor să se vaccineze

Deşi campania de vaccinare este un eşec, România continuă să cumpere milioane de doze de vaccin anti-covid. Potrivit unui document făcut public de România Tv, în luna decembrie urmează să fie livrate 2,5 milioane de doze de vaccin, iar de anul viitor sunt comandate peste 3 milioane de doze pe lună, timp de şase luni.

Aproape 450 de mii de doze Pfizer ajung miercuri în ţară. Unde vor fi distribuite vaccinurile

Citeşte şi O singură persoană s-a vaccinat cu AstraZeneca în ultimele 24 de ore. Câte doze de vaccin au expirat

Ministrul Finanţelor Publice, Dan Vîlceanu, afirmă că nu are informaţii legate de alte achiziţii de vaccin anti-COVID în afara celor realizate de România prin mecanismul pus la punct de Comisia Europeană, la preţuri negociate la nivel european şi pentru care România a alocat 1,4 miliarde lei.

”Din punctul meu de vedere, faptul că am achiziţionat aceste vaccinuri pe mecanismul Comisiei Europene, m-e greu să cred că ai putea să găseşti ceva sau s-ar fi întâmplat ceva.

Au fost alocate 1,4 miliarde de lei. Noi am primit aceste vaccinuri în baza alocărilor făcute de Comisia Europeană pentru vaccinuri, deci nu le-am luat aşa, că aşa am avut noi un gând într-o zi, ci pur şi simplu, vă aduceţi aminte că la începutul anului, atunci când se discuta despre vaccin, Comisia Europeană a alocat un număr de vaccinuri fiecărei ţări din Uniunea Europeană şi noi am avut acces la aceste doze de vaccin”, a declarat ministrul Finanţelor Publice.

Întrebat dacă România va continua să cumpere vaccin anti-COVID, ministrul a răspuns că în acest moment există stocuri, dar că ”dacă va fi necesar, sigur vom mai achiziţiona”.

Ce spune Florin Cîţu despre achiziţia milioanelor de doze de vaccin

În luna iulie, premierul Florin Cîţu declara că  România nu a cumpărat 120 de milioane de doze de vaccin anti-COVID, acestea fiind doar comandate în baza unei strategii asumate la nivelul Uniuni Europene care permite, în funcţie de situaţie, şi revânzarea sau donarea lor.

„Nu le-am cumpărat. Sunt comandă. (…) Strategia de a cumpăra vaccin este o asumată la nivelul întregii Uniunii Europene. Toată lumea are aceeaşi strategie (…), toate ţările merg pe aceeaşi direcţie. Strategia a fost iniţial făcută de Comisia Europeană, luând în calculul şi acest sistem de revânzare al vaccinului sau donaţii pentru alte ţări (…). Deci, este o strategie în care noi am luat parte. Dacă nu participam la această strategie, poate că n-am fi avut vaccin la fel de repede”, a afirmat Cîţu, la Palatul Victoria, întrebat de ce a fost nevoie ca România să cumpere 120 de milioane de doze de vaccin anti-COVID şi cât vor costa ele.

El a precizat că vaccinurile comandate sunt pentru mai mulţi ani.

„Nu le-am cumpărat, sunt comandate aceste doze şi nu sunt pentru un an, sunt pentru mai mulţi ani. Pentru că de la început s-a ştiut clar că pandemia poate nu trece în primul an şi poate e nevoie de doze pe următorii ani. Aceste doze sunt şi pe anul viitor”.

Premierul a adăugat că preţul total al dozelor va fi cunoscut atunci când România va trebui să le achite.

Până luni, 20 septembrie, România a primit 18.522.449 de doze de vaccin de la Pfizer, Moderna, AstraZeneca și Johnson&Johnson. Miercuri, 22 septembrie, în țara noastră ar urma să mai ajungă 300.000 de doze de vaccin Johnson&Johnson și 436.410 de doze de la Pfizer/BioNTech.

Reamintim că Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) anunţă că a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect modalitatea de achiziţionare a dozelor de vaccinuri anti-COVID19, de la declanşarea pandemiei până în prezent. Urmărirea penală se face in rem, în acest moment, nicio persoană neavând calitatea de suspect sau inculpat.

România a administrat până acum 9.955.326 de doze, iar de la debutul campaniei de vaccinare anti-COVID, în 27 decembrie 2020, au fost vaccinați 5.384.683 de români.

Până în prezent, România a donat 2.098.820 de doze de vaccin anti-COVID, cele mai multe pentru Republica Moldova şi a vândut 2.223.000 de doze de vaccin către Danemarca şi Coreea de Sud.

Citeşte şi Vlad Voiculescu reacţionează după ce DNA a anunţat că anchetează achiziţia vaccinurilor: „Românii trebuie să știe cum a decis Guvernul să le administreze banii în pandemie”

 





Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© 2021 Stiri.Fun - WordPress Theme by WPEnjoy
%d bloggers like this: