Florin Cîțu: Ministerul Sănătății își asumă operaționalizarea a 1.522 de paturi ATI pentru bolnavii COVID



Prim-ministrul Florin Cîţu a anunţat, miercuri, la finalul şedinţei de guvern, că Ministerul Sănătăţii îşi asumă operaţionalizarea a 1.522 de paturi ATI pentru pacienţii cu COVID-19.

„Ieri am cerut în videoconferinţă, la Ministerul Sănătăţii, informări despre problema paturilor ATI. Ministerul Sănătăţii îşi asumă, la nivel naţional, printr-un plan de rezilienţă, operaţionalizarea rapidă a noi paturi de terapie intensivă, până la cifra de 1.522. Şi ieri în conferinţă am spus că eu cred că ar trebui să mergem spre 2.000 de paturi, dar asta este ce avem acum, informaţii. Cele mai multe dintre acestea vor fi operaţionalizate în Bucureşti. Va ajunge în prima fază la 308 paturi ATI pentru pacienţi COVID. Cluj va ajunge la 82 de paturi. Mureş – 79 de paturi. Iaşi – 77 de paturi. Timiş – 71 de paturi ATI pentru cei cu COVID”, a arătat premierul într-o conferinţă susţinută la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.

El a menţionat că în cazul în care va fi necesar, Spitalul Judeţean Ilfov va trece în regim COVID.

„Ieri am luat legătură cu preşedintele CJ Ilfov şi am propus ca spitalul judeţean să treacă în regim COVID. Domnul preşedinte a fost de acord. Vom folosi şi acest spital, dacă este nevoie, în regim COVID”, a spus Cîţu.

De asemenea, premierul a vorbit și despre ancheta pe care a cerut-o privind pregătirile pentru valul al patrulea al pandemiei.

„Eu am cerut să nu se reducă niciun pat de la secțiile ATI Covid. Există un ordin de ministru care a flexibilizat situația, de la acel ordin pornim ancheta. Dacă au fost reduse paturile vreau să știu de ce, care a fost decizia în spate și cum s-a pregătit valul patru”, a mai spus premierul.

Editor : R.K.



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© 2021 Stiri.Fun - WordPress Theme by WPEnjoy
%d bloggers like this: