Majorarea salariului minim va fi consistentă inclusiv pe partea de salariu net



SURSĂ: realitatea.net

AUTOR: REALITATEA.NET



„Cel mai probabil săptămâna viitoare, când vom avea Consiliul naţional tripartit, vom face o propunere sindicatelor şi patronatelor cu privire la creşterea salariului minim. Solicitarea de majorare se încadrează între 8 şi 12%, iar împreună cu premierul am identificat o variantă ancorată în indicatorii economici reali astfel încât majorarea salariului minim să fie una consistentă inclusiv pe partea de salariu net”, a declarat Raluca Turcan, în cadrul unei conferințe de presă.

Ministrul Muncii a amintit că Guvernul ar putea majora salariul minim mai devreme de sfârşitul acestui an, având în vedere creşterile de preţuri.

„În mod firesc, majorarea salariului minim se face de la începutul anului. Însă, dacă această situaţie a creşterii preţurilor va evolua negativ, luăm în calcul şi o majorare mai rapidă”, a afirmat aceasta.

Oficialul guvernamental a precizat că de la începutul pandemiei măsurile active iniţiate de Guvernul României, evaluate la 7,6 milioane de lei, au dus la creşterea cu 120.000 a locurilor de muncă, doar în judeţul Tulcea fiind înfiinţate 1.142 de joburi, 280 de angajatori apărând pe piaţa forţei de muncă.

„Am reuşit să schimbăm trendul care caracteriza judeţul Tulcea, şi anume de a avea un număr mai mare de pensionari decât persoanele active, ajungând ca în momentul de faţă să avem 48.000 de persoane active şi 47.000 de pensionari. Aceasta este tendinţa”, a mai transmis ministrul.


Citește și:



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© 2021 Stiri.Fun - WordPress Theme by WPEnjoy
%d bloggers like this: