Marcel Ciolacu critică participarea lui Iohannis la congresul PNL: “O implicare nepermisă pentru un preşedinte în viaţa politică”



Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a criticat miercuri anunțul președintelui Klaus Iohannis privind participarea sa la congresul PNL de sâmbătă.  Liderul PSD a precizat că prezența lui Klaus Iohannis este de nepermis pentru un șef al statului:

„O implicare nepermisă pentru un preşedinte în viaţa politică.  Este nepermisă oricărui preşedinte de stat o implicare pentru susţinerea unui partid. E un lucru pe care îl face, de altfel, de 7 ani, de când e preşedinte”,  a spus Ciolacu.

Acesta a criticat, de asemenea, și pe liderii PNL care susțin că au un parteneriat cu președintele Klaus Iohannis.

„Am auzit câteodată în discursul lui Cîţu şi mai e domnul europarlamentar cu batistuţă, Rareş Bogdan, am auzit că are nu ştiu ce parteneriate cu preşedintele – şi unul, şi altul.

Nu ar vrea să iasă, ori preşedintele, ori politicienii, domnul Rareş Bogdan, să ne detalieze ce parteneriat are el cu preşedintele?

Cum un membru de partid al unui anumit partid are parteneriat cu preşedintele? Sau preşedintele cu PNL, doar cu PNL? Să vedem şi noi, suntem în matca constituţională sau nu”, a mai adăugat Ciolacu.



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© 2021 Stiri.Fun - WordPress Theme by WPEnjoy
%d bloggers like this: