“Nu poţi permite conferinţe cu 5.000 de oameni, când limita pentru spectacole e de 1.000”


Alin Stoica, fost prefect al Capitalei, consideră că organizarea Congresului PNL, cu 5.000 de participanţi, nu ar trebui permisă, conform normelor legale şi „regulilor de bun simţ”, în condiţiile în care limita pentru spectacole în aer liber este de 1.000 de persoane, la o incidenţă de peste trei la mie a cazurilor COVID.

„Potrivit normelor legale şi potrivit regulilor de bun simţ, nu poţi permite organizarea de conferinţe, în spaţii închise, cu 5.000 de oameni, atunci când limita pentru spectacole în aer liber este de 1.000, iar limita pentru proteste este de 100 de persoane. Responsabilitatea este acum aruncată pe geam, se pare, pentru nişte interese strict personale. De ce este această atitudine dăunătoare? Pentru că autorităţile subminează practic conformarea. Ne arată nouă, tuturor cetăţenilor, că legea este opţională pentru unii, că poate fi interpretată după bunul plac. Iar concret că mijloacele de protejare a sănătăţii şi vieţii oamenilor nu sunt serioase, ele se aplică doar când ne convin, dar atunci când ele nu ne permit să facem ce vrem le dăm deoparte”, a scris Alin Stoica, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

El invocă actele normative potrivit cărora conferinţele pot fi organizate cu maxim 150 de persoane la interior în cazul în care incidenţa este între 3 şi 6 la mia de locuitori. Potrivit fostului prefect, încadrarea Congresului PNL în aceeaşi categorie cu spectacolele reprezintă „o interpretare total fantezistă” a legii.

Alin Stoica, fost prefect al Capitalei: „Este o interpretare a legii peste limita bunului simţ”

„Este o interpretare total fantezistă a legii, dincolo de limita bunului simţ. Mai întâi că reglementarea cu pricina (art. 1, pct. 8 indice 1 din Anexa 3 a HG 932/2021, modificat prin HG 990/2021) priveşte spectacolele şi concertele, care se pot desfăşura doar cu respectarea Ordinului comun al ministrului Culturii şi ministrului Sănătăţii. În niciun caz nu poate privi congresul unui partid. Apoi, avem o reglementare specifică pentru conferinţe, la alte puncte ale aceleiaşi Hotărâri de Guvern (28 – 30 indice 1, iar la cel din urmă se descrie scenariul de peste 3/1000).

Or, conform acestui punct, conferinţele pot fi organizate cu maxim 150 de persoane la interior în cazul în care incidenţa este între 3 şi 6 la mia de locuitori. În cele din urmă, avem prevederile Ordinului comun al ministrului Culturii şi ministrului Sănătăţii, 3245/2020, modificat prin Ordinul 3032/2021, care nu a mai fost actualizat după ce au fost permise spectacolele în cazul unei incidenţe de peste 3/1000 şi care prevede doar că sunt interzise spectacolele în cazul în care este depăşită această incidenţă. Desigur, acest ordin va trebui modificat, dar priveşte tot concertele şi spectacolele, nu conferinţele, congresele şi alte activităţi politice”, explică fostul prefect de Bucureşti, conform Agerpres.

Premierul Florin Cîţu a declarat că reuniunea liberalilor de la sfârşitul acestei săptămâni se va desfăşura în condiţii de legalitate şi de siguranţă maximă, iar oricine va încerca să amâne Congresul PNL nu are nicio şansă.

„Nu este spaţiu mic, sunt 15.000 de metri pătraţi, vor fi 3 metri pătraţi pentru fiecare persoană. Dacă vin 5.000 de persoane, vor fi 3 metri pătraţi pentru fiecare persoană, va fi cu certificat verde şi centre de testare acolo, deci va fi în condiţii regulamentare. Înţeleg că este şi o recomandare pe care au cerut-o de la cei de la CNSU, va fi organizat în condiţii de legalitate şi de siguranţă maximă Congresul PNL. Oricine încearcă să amâne acest congres nu are nicio şansă”, a precizat Cîţu.

Citeşte şi: Ludovic Orban: „Criza politică a fost declanşată de Florin Cîţu, fără acordul PNL”





Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© 2021 Stiri.Fun - WordPress Theme by WPEnjoy
%d bloggers like this: