Ultim oră! Doi bebeluși cu forme foarte grave de Covid-19 au fost transferați la spitalul “Sfânta Maria” din Iași. Ce afecțiune aveau în comun micuții înainte de infectare



Infecțiile cu Covid-19 afectează în valul patru toate categoriile de vârstă, inclusiv bebeluși. Acesta este și cazul a doi bebeluși de la Spitalul Județean Suceava, care se aflau pe secția de Covid, iar ulterior, starea lor s-a agravat rapid. Pentru a putea preveni un final tragic, micuții au fost transferați de urgență la Spitalul „Sfânta Maria”, acolo unde au fost preluați de specialiști în stare gravă.

Cu ce probleme se confruntau bebelușii

Cei doi bebeluși, unul în vârstă de 22 de zile și altul în vârstă de două luni, au ajuns în stare gravă la spitalul din Iași, unitate medicală dotată cu aparatură performantă pentru îngrijirea bebelușilor, spre deosebire de Spitalul Județean Suceava, unde nu exista aparatură pentru copiii mai mici de patru ani.

Din păcate, unul dintre bebeluși, cel de 22 de zile se confrunta înainte de infecția cu Covid-19 cu probeleme mai mari de sănătate, astfel că purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Suceava, medicul Dan Teodorovici, a declarat că micuțul are și Sindrom Down, dar și o posibilă malformație cardiac, astfel că acesta prezenta la momentul infectării o insuficiență respiratorie care a făcut ca transferul la Iași să reprezinte o urgență.

Cu privire la bebelușul de două luni, medicii au explicat că și aceasta avea o forma gravă de Covid, mai exact, o malformație cardiacă care i-a pus în pericol viața.
În prezent, la Spitalul de Urgență Suceava sunt internați șase copii cu Covid-19, cel mai mare având 16 ani. Din fericire, toți copiii prezintă forme ușoare sau medii, fiind monitorizați constant de medicii din spital. Cu privire la adulții cu Covid-19, spitalul tratează alți 181 de pacienți cu Covid, dintre care, 100 prezintă forme grave ale bolii.





Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© 2021 Stiri.Fun - WordPress Theme by WPEnjoy
%d bloggers like this: