Un băiețel își revede mama, soldat în armată, după un an de zile VIDEO


Un băiețel din Statele Unite ale Americii, a cărui mamă, soldat în armată, a fost plecată în misiune de război timp de un de zile, a avut partea de cea mai frumoasă surpriză cu ocazia zilei de naștere.

Băiețelul a avut o reacție extrem de emoționantă când și-a revăzut în sfârșit mama,după o vreme îndelungată, chiar de ziua lui.

Părinții băiețelului au pus la cale întregul moment. Reacția fiului lor a fost surprinsă într-un clip video, postat pe rețelele de socializare.

În filmulețul care a fost apreciat de zeci de mii de utilizatori, tatăl îl aduce pe băiat, legat la ochi, în sufragerie sub pretextul de a-i dărui cadourile pentru ziua lui.

În tot acest timp mama lui, îmbrăcată în uniformă militară, stă ascunsă sub o masă cu o trapă secretă, peste care stă așezată o imensă cutie de cadouri.

Tatăl îi descoperă privirea băiatului și îi dăruiește mai întâi din imensa cutie de cadouri o minge, apoi urmează alte jucării, cum ar fi un pistol, un ursuleț de pluș sau o carte.

Primul indiciu pe care îl oferă tatăl cu privire la marea surpriză care urmează este atunci când îi dă baiatului șapca de militar a mamei sale. Băiatul devine imediat trist și emoționat deoarece își amintește că singura care lipsește de la ziua lui este mama.

Micuțul habar nu avea că tristețea de moment avea să fie urmată de o marea fericire, pentru că adevărata surpriză este una pe care nu o va uita toată viața. Mama copilului își face brusc apariția din cutia de cadouri, folosindu-se de trapa secretă.

În acea clipă fericirea inundă chipul băiatului care îi sare imediat în brațe mamei sale, după un an de zile în care nu a văzut-o. Femeia este și ea extrem de emoționată și aproape îi dau lacrimile când își strânge fiul la piept la întorcerea acasă după atât de mult timp.

 

Un băiețel de cinci ani se zbate între viață și moarte, după ce a dezvoltat o complicație rară a COVID-19, ce îi afectează în mod special pe tineri.

Marley Hanley a fost diagnosticat cu PIMS (sindrom inflamator multisistemic), un efect rar al infecției cu coronavirus ce poate fi fatal.

Părinții micuțului, Tracey și Robert, au spus zile întregi lângă patul fiului lor, la Terapie Intensivă, și spun drumul său către recuperare e încă foarte lung.

Tracey și Robert le transmit altor părinți să fie foarte atenți la orice semn al bolii mortale.

„Vreau să îi fac pe oameni conștienți de cât de serioasă este această boală. Pe noi ne-ar fi ajutat foarte mult dacă am fi știut despre Pims. E bine chiar și dacă ajut un singur părinte care nu știa despre asta”, a spus mama lui Marley, potrivit Mirror.

Cei care ajung să aibă această boală au puternice inflamații pe tot corpul, au dureri de stomac, li se decojește pielea, sunt foarte obosiți și epuizați.

Pims atacă organele vitale și pune viața copiilor în mare pericol. Marley, din Gravesend, Marea Britanie, s-a simțit foarte rău în timp ce era la școală și a fost trimis acasă după ce a ajuns să aibă o temperatură de 40 de grade.

Două zile mai târziu, a fost dus de urgență la spital și i s-au dat antibiotice. Copilul a stat în spital în jur de două săptămâni, iar în cele din urmă a fost lăsat acasă, însă medicii le-au spus părinților că va avea nevoie de un tratament lung de recuperare.

„Are un drum lung de făcut până la recuperare. Nimeni nu știe ce alte efecte va mai avea de îndurat. Știm că micul nostru luptător va învinge. Aproape ne-am pierdut fiul. Arată cât de vulnerabili pot fi copiii în fața virusului. E nevoie să îi protejăm. Coronavirusul nu va pleca prea curând”.

Când apare Pims și care sunt simptomele

Momentul de apariție al sindromului multisistemic nu este pe deplin stabilit, dar în majoritatea cazurilor acesta s-a dezvoltat la aproximativ o lună dupa infecția cu SARS-CoV-2, existând și situații în care apariția complicației a fost notată la 2-3 luni distanță de infecția virală.

Semnele clinice ale PIMS sunt nespecifice și includ: febră prezentă în 100% dintre cazuri, dureri abdominale, diaree, vărsături, erupție cutanată, conjunctivită sau durere în gat. Practic orice febră apărută în cazul unui copil la scurt timp după trecerea prin infecția cu SARS-CoV-2 trebuie să ridice un grad de suspiciune și trebuie evaluat corect și complet de către medic. Afectarea cea mai de temut în cadrul PIMS este cea cardiacă, care presupune, după rezolvarea situației acute, monitorizare la distanță prin ecocardiografii repetate.





Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© 2021 Stiri.Fun - WordPress Theme by WPEnjoy
%d bloggers like this: