PMP: Dezvoltarea locală nu trebuie să aibă culoare politică



PMP critică prin intermediul unui comunicat de presă modul în care Guvernul Cîțu a alocat bani către localități și primării, după ce a fost demis de Parlament. Potrivit PMP, Fondul de Rezervă al Guvernului pare a fi un cadou prețios doar pentru primarii PNL și PSD.

„Guvernul a deblocat deja 1 miliard de lei din Fondul de Rezervă al Guvernului, cei mai mulți bani reprezentând răsplata pentru edilii liberali care i-au dat votul lui Florin Cîțu, la alegerile de partid”, susține PMP.

Președintele Cristian Diaconescu acuză direcționarea politică a banilor pentru investiții, ceea ce este ilegal și neconstituțional.

„Domnul Diaconescu atrage atenția că acordarea acestor fonduri guvernamentale nu țin cont, din păcate, de nevoile UAT-urilor, iar criteriile aplicate sunt arbitrare și discreționare.

Astfel, din 47 localități cu primari PMP, doar 19 au primit finanțare prin Fondul de Rezervă al Guvernului.  Un exemplu concludent, în acest sens, este comuna Ceanu Mare din județul Cluj, avându-l ca primar pe Virgil Păcurar (PMP), care a primit doar 50.000 de lei, deși nevoile urgente ale comunității erau de 2 milioane de lei. Localitatea Ceanu Mare are 13 sate, 4 școli, 4 dispensare, mulți km de drum comunal și toate au nevoie de renovare și modernizare.

Un alt caz de primar PMP, care pare să fi fost pedepsit pentru coloratura sa politică este în localitatea Sânpetru de Cîmpie (județul Mureș), unde, deși edilul nostru a solicitat finanțare pentru lucrări publice, în interesul cetățenilor, nu a primit niciun ban pentru dezvoltare locală.

Comunele și orașele României nu au culoare politică și au nevoi urgente de modernizare. Ține de respectul pentru români felul în care un Guvern înțelege să aloce aceste fonduri”, tranmite PMP.



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© 2021 Stiri.Fun - WordPress Theme by WPEnjoy
%d bloggers like this: