Polonia a decis că unele articole din tratatele europene sunt incompatibile cu Constituţia țării (Tribunalul Constituțional)



Tribunalul Constituţional din Polonia a decis joi că unele articole din tratatele UE sunt incompatibile cu Constituţia ţării, punând astfel în discuţie un principiu-cheie al integrării europene – supremaţia legislaţiei UE asupra legislației naționale.

„Supremaţia dreptului constituţional asupra altor surse de drept derivă direct din Constituţia Republicii Polone. Astăzi (încă o dată) acest lucru a fost confirmat în mod clar de Tribunalul Constituţional”, a scris pe Twitter purtătorul de cuvânt al guvernului, Piotr Muller, potrivit Reuters și AFP, preluate de Agerpres.

Guvernul partidului naţionalist Lege şi Justiţie (PiS) este implicat într-o serie de dispute cu UE pe teme care variază de la tribunale şi libertatea presei la drepturile LGBT. Cazul analizat de tribunal se referă la modificările pe care PiS le-a adus sistemului judiciar al ţării.

„Organele europene acţionează dincolo de competenţele lor”, a declarat Julia Przylebska, preşedinta Tribunalului Constituţional polonez, potrivit AFP. Ea a denunţat „ingerinţa Curţii de Justiţie a UE în sistemul judiciar polonez” şi a enumerat o serie de articole din tratatele UE care, conform judecătorilor polonezi, sunt în contradicţie cu legea fundamentală a Poloniei.

Criticii au avertizat că punerea sub semnul întrebării a supremaţiei legislaţiei UE nu numai că pune în pericol viitorul pe termen lung al Poloniei în Uniune, dar şi stabilitatea blocului comunitar însuşi.

Tribunalul a început să audieze cazul în iulie, dar l-a amânat de patru ori înainte de şedinţa de joi. Unii critici spun că amânările ar fi putut avea ca scop să exercite presiuni asupra Bruxelles-ului pentru a accepta Planul naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR) al Varşoviei.

UE a acuzat executivul de la Varşovia că politizează instanţele poloneze, inclusiv Tribunalul Constituţional.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis miercuri că Polonia a încălcat regulile democratice ale independenţei justiţiei forţând transferul unui judecător care criticase guvernul. Depinde de tribunalele din Polonia să decidă cum vor răspunde la acest verdict, dar UE poate recurge la acţiuni legale pentru a impune măsuri.

Editor : B.P.



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© 2021 Stiri.Fun - WordPress Theme by WPEnjoy
%d bloggers like this: