Soluția industriei auto pentru criza microcipurilor: se reflectă în prețuri



Criza tot mai acută de microcipuri împinge industriile care se bazează pe aceste componente să își mărească prețurile. Astfel, atât industria auto cât și cea a computerelor s-au văzut nevoite să mărească prețurile

Directorul general al Marvell este de părere că vom vedea efecte severe ale lipsei de cipuri inclusiv în 2022, în timp ce șefa AMD, Lisa Su e de părere că producția va fi reglată prin operarea unor noi fabrici. Intel plănuiește noi uzine de producție, iar TSMC, cel mai important fabricant din domeniu, va investi 100 miliarde dolari în trei ani, astfel că lucrurile urmează să se calmeze în următorii ani, dar s-ar putea să picăm în extrema cealaltă și anume o supra-saturare a pieții.

Cu toate acestea, situația din prezent nu seamănă cu nicio altă perioadă, și de aceeași opinie sunt specialiști cu decenii de experiență în domeniu. Cererea pentru cipuri este la niveluri mult peste normal în toate segmentele, situație diferită de ciclurile anterioare de vârf de cerere localizată pe anumite domenii, arată o analiză XTB.

Tot mai multe industrii sunt acaparate de această criză

Piața de computere personale resimte deja limitările de capacitate, și situația ar putea deveni tensionată pentru o serie mai largă de produse electronice, mai ales în apropierea sărbătorilor. De altfel, disponibilitatea mai mică ar putea veni la pachet cu o presiune ascendentă pe prețuri. Într-o perioadă cu atenție înaltă la inflație, veștile restrângerii ofertei sunt departe de a fi binevenite. Cu toate acestea, în prezent, domeniul auto este sensibil mai afectat decât cel al echipamentelor electronice de larg consum

În Europa, dealerii pot livra din stoc în termen rezonabil un număr limitat de autovehicule. BMW și Daimler au ales să livreze către dealeri modele incomplete, urmând să le echipeze de îndată ce vor avea componentele disponibile. Aceasta nu înseamnă neapărat profituri mici: Audi a reușit o marjă de profit de peste 10.7%, peste cea din 2019. Stellantis a ales să prioritizeze mașinile electrice.



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© 2021 Stiri.Fun - WordPress Theme by WPEnjoy
%d bloggers like this: