Explicațiile științifice Cu Care Medicul Craiu Demontează Mitul Potrivit Căruia Vaccinul Anti-COVID Afectează Fertilitatea în Cazul Femeilor


De când vaccinul împotriva COVID-19 a fost distribuit și în România, unul dintre cele mai răspândite mesaje contra acestuia a fost faptul că ar afectat fertilitatea în cazul femeilor, asta deși specialiștii au atras de mai multe ori atenția că aceste informații nu se bazează pe argumente dovedite științific.

În acest context, medicul pediatru Mihai Craiu demontează acest mit și explică de ce acest lucru este „aproape imposibil” să se întâmple.

„Prima dată când am auzit, la sfârșitul anului 2020, această „teorie” cu afectarea fertilității de către vaccinurile destinate prevenției maladiei COVID-19 am avut o strângere de inimă. Chiar am întrebat într-un grup de experți dacă nu li se pare cunoscută povestea…De fapt e o ciorbă reîncălzită, din bucătăria gospodinelor antivaxx.Exact această ipoteză a fost vehiculată și când s-a lansat, în România, campania inițială de vaccinare împotriva HPV. Da, aceea încheiată cu un eșec la fel de spectaculos ca și cea actuală, împotriva maladiei COVID-19”, a scris medicul pediatru, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

Mihai Craiu explică și originile acestui mit.

„De la o proteină numită sincițina-1, proteină necesară tuturor mamiferelor pentru dezvoltarea și funcționarea placentei. Cineva a observat că sincițina-1 are în comun cu proteina spike a noului coronavirus o secvență de aminoacizi. Și a concluzionat, acea persoană, că anticorpii anti-spike vor distruge sincițina-1 din placentă. Oare așa să stea lucrurile? Păi, nu prea! Căci proteina spike și sincitina-1 au în comun o secvență de 4 (patru) aminoacizi. Iar sincițina-1 are în total 538 aminoacizi”, a scris medicul Mihai Craiu.

Acesta explică faptul că este o asemnănare extrem de mică pentru a putea imagina o fixare robustă a anticorpilor anti-spike în fix acel loc, iar acest lucru este „ imposibil biologic”.

Mihai Craiu mai arată faptul că în studiile realizate asupra  vaccinului Pfizer-BioNTech, care au început în urmă cu mai bine de un an au fost incluse și femei tinere, iar din datele oferite de Societatea  de Medicină Reproductivă din SUA reiese că fertilitatea în lotul placebo (fără vaccin) a fost similară, în anul ce a urmat, cu cea a femeilor vaccinate.

„Stimate doamne, dacă tot credeți în teorii ale conspirației legate de infertilitate, cum vă explicați că cele 6.73 miliarde de doze de vaccin utilizate până acum au fost administrate în proporție de 80% în țările dezvoltate și în curs de dezvoltare, iar în Africa au fost administrate extrem de puține doze?? Ce fertilitate mai trebuia redusă, în țarile bogate, unde sporul natural este negativ de mai mulți ani ?!.  Cred că este cazul să depăsim acest mit”, a mai punctat medicul.

Totodată, medicul a distribuit și un articol din Reuters în care purtătorul de cuvânt al Pfizer, Dervila Keane confirmă că proteina vizată de vaccinul lor împărtășea doar o secvență de patru aminoacizi cu sincitina-1, care este prea mică. pentru a cauza probleme de autoimunitate.

„Având în vedere că există doar 20 de tipuri diferite de aminoacizi, nu este surprinzător faptul că multe, multe proteine ​​au similarități”, a scris Catherine Thornton, profesor de imunologie umană la Swansea University (aici) și April Rees, cercetător doctor în Imunologie la Swansea University.

Citeşte şi:

„Dacă părinții sunt adepții vaccinării, copiii vor urma asta”, explică un psiholog despre mesajele profesoarei din Botoșani

Medic de la Institutul Parhon, avertisment către nevaccinați. Niciunul din remediile Covid nu este de tipul „Ridică-te, Lazăr, și umblă”

Zi decisivă în criza politică. Guvernul Cioloș, la votul din Parlament

Cum se împarte averea! Anamaria Prodan a anunțat câți bani primește Reghecampf la divorț: „Trădătorul e în genunchi”

PARTENERI – GSP.RO

Cum se împarte averea! Anamaria Prodan a anunțat câți bani primește Reghecampf la divorț: „Trădătorul e în genunchi”


Doliu imens în televiziune. Vestea tristă a dimineţii a fost dată de Dan Negru

Playtech.ro

Doliu imens în televiziune. Vestea tristă a dimineţii a fost dată de Dan Negru


Detalii tulburătoare despre violul dintr-un tren de navetiști din SUA. Pasagerii au filmat cu telefoanele 40 de minute calvarul femeii, însă nu au intervenit

Observatornews.ro

Detalii tulburătoare despre violul dintr-un tren de navetiști din SUA. Pasagerii au filmat cu telefoanele 40 de minute calvarul femeii, însă nu au intervenit


Horoscop 20 octombrie 2021. Fecioarele caută stabilitate, mai ales când planurile lor atârnă de un fir de ață

HOROSCOP

Horoscop 20 octombrie 2021. Fecioarele caută stabilitate, mai ales când planurile lor atârnă de un fir de ață


O chelneriță a izbucnit în lacrimi când a văzut bonul. Ce i-a scris o femeie care a refuzat să lase bacșiș. VIDEO

Știrileprotv.ro

O chelneriță a izbucnit în lacrimi când a văzut bonul. Ce i-a scris o femeie care a refuzat să lase bacșiș. VIDEO


Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse

Telekomsport

Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse


Lasă-ți cardul acasă! Cum să plătești cu telefonul mobil și la ce te ajută

PUBLICITATE

Lasă-ți cardul acasă! Cum să plătești cu telefonul mobil și la ce te ajută

Urmărește cel mai nou VIDEO



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© 2022 Stiri.Fun - WordPress Theme by WPEnjoy
%d bloggers like this: