Documentul privind RESTRICȚIILE decise pentru 30 de zile a fost publicat în Monitorul Oficial



SURSĂ: Realitatea.net
AUTOR: Monica Vasilescu


Restricțiile care urmează să fie aplicate începând de luni pentru o perioadă de 30 de zile:

Certificatul verde va fi obligatoriu pentru accesul în instituții, dar și la mall-uri, restaurante, hoteluri și pentru a ieși din casă după ora 22.00.

Nunțile, botezurile, mesele festive vor fi interzise.

Masca de protecție va fi obligatorie în toate spațiile publice și private.

Grădinițile, școlile și after-school-urile publice vor fi închise în următoarele două săptămâni.

Va fi interzisă circulația persoanelor în afara gospodăriei noaptea, între orele 22.00 – 5.00, în toată țara, indiferent de rata de incidență din localitate, pentru o perioadă de 30 zile. Măsura nu se va aplica pentru cei care sunt vaccinați sau au trecut prin boală în ultimele 180 de zile. Testele negative nu sunt luate în considerare. De asemenea, vor fi excepții pentru cei care merg la serviciu, au o urgență medicală și alte câteva motive întemeiate.

Magazinele, restaurantele, mallurile, sălile de fitness, cinematografele, sălile de spectacole se vor închide la ora 21.00. Accesul în acestea se va face cu certificat verde.

Accesul tuturor persoanelor, cu excepția angajaților, în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatoriilor economici cu capital public, va fi permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau testării, cu obligația de a verifica la intrarea în locație, prin intermediul certificatului digital al UE privind COVID-19.

Nu va fi necesar certificatul verde pentru activitățile religioase precum și cele din unitățile de alimentație publică în care doar se comercializează produsele alimentare și băuturile alcoolice sau nealcoolice dispuse în afara centrelor comerciale, dar și târgurile, bâlciurile și talciocurile.

Sunt exceptați de la prezentarea certificatului verde copiii sub 12 ani.

Barurile, cluburile și discotecile se închid.

Este interzisă organizarea evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive etc.), cursurilor de instruire, workshop-urilor și conferințelor, precum și a concertelor și spectacolelor organizate în alte spații deschise sau închise cu excepția celor special destinate care aparțin instituțiilor de spectacole și/sau concerte.

Competițiile sportive se vor desfășura fără spectatori.


Citește și:





Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© 2021 Stiri.Fun - WordPress Theme by WPEnjoy
%d bloggers like this: