SUA anunță că un important lider Al-Qaida din Siria a fost ucis într-un atac cu dronă



Armata americană a anunţat uciderea unui important lider Al-Qaida, Abdul Hamid al-Matar, într-un atac cu dronă în Siria, la două zile după atacul împotriva unei baze din sudul ţării utilizate de coaliţia antijihadistă condusă de Statele Unite.

„Un atac aerian american efectuat astăzi în nord-vestul Siriei a ucis un lider important Al-Qaida, Abdul Hamid al-Matar”, a spus John Rigsbee, purtătorul de cuvânt al Comandamentului central al armatei americane (CENTCOM), potrivit unui comunicat. Atacul a avut loc în regiunea Suluk, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Înlăturarea acestui conducător important al Al-Qaida va perturba capacitatea organizaţiei teroriste de a complota şi de a executa atacurile globale care ameninţă cetăţenii americani, partenerii noştri şi civili nevinovaţi”. Gruparea „foloseşte Siria ca bază de retragere pentru a se reface, a se coordona cu afiliaţii săi şi pentru a planifica operaţiuni în străinătate”, a mai spus Rigsbee.

Purtătorul de cuvânt nu a spus dacă atacul a fost efectuat ca răspuns la atacul de miercuri asupra bazei al-Tanf, folosită de coaliţia antijihadistă în apropierea graniţelor cu Iordania şi Irak şi care nu s-a soldat cu victime.



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© 2021 Stiri.Fun - WordPress Theme by WPEnjoy
%d bloggers like this: