Calendar ortodox 1 decembrie 2021. Sfântul Filaret Milostivul



Sărbători religioase 1 decembrie 2021

Ortodoxe: Sfântul Cuvios Filaret Milostivul

Greco-catolice: Sf. pf. Naum

Romano-catolice: s. Florenţa, pustnică; Rudolf, pr. m.; Nahum, profet

Calendar ortodox 1 decembrie 2021. Cine a fost Sfântul Cuvios Filaret Milostivul

Cuviosul Filaret Milostivul a trăit în preajma anului 780, pe timpul împăraților Constantin și Irina, potrivit crestinortodox.ro. Acesta a avut trei copii: un băiat și două fiice. Filaret era foarte bogat, avea multe cirezi de vite, holde și țarini aducătoare de roade. Într-una din zile, a decis să-şi împartă toată averea săracilor în loc să se îndestuleze singur din ele.

Fericitul Filaret a început atunci să-i hrănească pe cei flămânzi, să le dea de băut celor însetați și să-i îmbrace pe cei goi. Iar pe străini îi primea cu bucurie în casa sa.

După un timp, şi-a epuizat toate averile. Deşi nu mai avea nimic, nu s-a întristat şi nu a cârtit împotriva lui Dumnezeu.

Când fericitul Filaret a simţit că i se apropie sfârșitul, şi-a chemat toate rudele și le-a prezis cele ce aveau să se întâmple fiecăreia. Le-a rugat apoi să nu uite de săraci: „Să nu uitați, fiilor și rudeniilor, iubirea de săraci. Să cercetați pe cei bolnavi și pe cei din închisori! Să apărați pe văduve și pe orfani! Să nu poftiți lucrurile altora! Să nu lipsiți de la slujbele și liturghiile Bisericii! Și că să spun pe scurt, să nu încetați de a face ceea ce m-ați văzut pe mine făcând„. După ce a rostit aceste cuvinte, a adormit în pace.

Dispariţia sa a fost deplânsă de toţi cei pe care Sfântul îi ajutase de-a lungul vieţii.

Citeste si Calendar ortodox decembrie 2021. Sărbători religioase în decembrie 2021. Tradiţii şi superstiţii de Sfântul Nicolae, Ignat, Ajunul Crăciunului, Crăciun, Sfântul Ştefan şi Anul Nou

Calendar ortodox 1 decembrie 2021. Rugăciune a Sfântului neprihănit Filaret Milostivul

О, catre tine, Sfinte Neprihănite Filaret Milostivul, inăltandu-ne gandurile, noi pacatosii cu umilinta si cu caldura te rugam: cauta dintru inaltimea cea plina de slava a cerurilor, unde, prin viata ta sfanta si prin chinurile tale mucenicesti pentru Hristos, ti-ai dobandit salasluire vesnica si te milostiveste de suferintele, durerile, patimirile, necazurile, amaraciunile si stramtorile noastre.

Si te roaga cu indrazneala pe care ai agonisit-o, catre Stapanul tau ceresc si Dumnezeul nostru, sa ne ierte pacatele pe care cu stiinta si cu nestiinta, pururea, ca niste robi nevrednici le savarsim si sa nu se manie pe noi pana in sfarsit, pentru putinatatea dragostei noastre fata de El si fata de aproapele nostru; ci, sa fie pururea plin de milostivire fata de noi si sa indeparteze de la noi toata suferinta si durerea, toate patimile si necazurile, toate amaraciunile si strâmtorările, zidind in noi cuget curat, ca sa ne putem rupe de viata noastra de pacat de pana acum si, privind la ceruri, sa ne inflacaram de dorul de a deveni si noi bineplacuti lui Dumnezeu.

Asa, Sfinte Neprihănite Filaret Milostivul, fii povatuitorul si indrumatorul nostru pe cararile cele necunoscute ale vietii, pentru ca urmand pilda credintei si a dragostei tale fata de Hristos, sa ne invrednicim de darurile tale, pentru iubirea de oameni si binecuvantarea Marelui nostru Dumnezeu ; si trecand dintru aceasta viata pamanteasca, sa ne bucuram, laolalta cu tine si cu toti cei bineplacuti din veac ai Domnlui, de imparatia cea nesfarsita a cerurilor si de partea celor drepti, ca impreuna cu toti si inconjurati de cerestii ingeri, sa aducem slava, cinste si inchinaciune lui Dumnezeu Celui slavit in Treime, in vecii vecilor.

Citeste si Horoscop Cristina Demetrescu decembrie 2021. Casa Sănătăţii este ameninţată, dar dragostea vine cu focuri de artificii





Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© 2022 Stiri.Fun - WordPress Theme by WPEnjoy
%d bloggers like this: